Produsele anti-ageing sunt înlocuite cu cele pentru longevitatea pielii: cum să ai o piele netedă și luminoasă mai mult timp

Conservarea și prevenirea sunt mai importante decât perfecțiunea, în încercarea de a îmbătrâni frumos 

Până în acest moment, conceptul de s-a referit la modul în care ne putem menține corpul la un nivel de performanță maxim, pentru a putea fi sănătoși mai mult timp și a îmbătrâni „frumos”, atât în interior, cât și la exterior. Nu a trecut mult timp și discuția s-a axat pe ten. Descoperă conceptul de „longevitate a pielii”, care include moduri în care poți îmbunătăți „” – pe scurt, modul în care ne putem asigura că pielea noastră arată, se simte și se comportă într-un mod tineresc, cât mai mult timp posibil.
 
„Nu este vorba despre anti-ageing în sensul tradițional, ci despre menținerea elasticității pielii, conservării colagenului, prevenirii inflamației cronice și susținerea regenerării celulare sănătoase, astfel încât pielea să continue să se comporte ca o piele mai tânără în timp”, explică dr. , medic dermatolog specializat în cosmetică.
 
O mare parte din acest proces se datorează unei bariere puternice și sănătoase a pielii (straturile exterioare ale acesteia) deoarece, dacă aceasta este hidratată, bine hrănită cu ingredientele potrivite și protejată împotriva factorilor de stres externi, va ține la distanță inflamația, va îmbunătăți nivelurile de colagen și va rămâne puternică și rezistentă. Astfel, pielea va fi mai fină și mai strălucitoare și va avea un aspect întinerit. Spune adio produselor injectabile, remediilor care funcționează pe perioadă scurtă și așteptărilor nerealiste și bucură-te de o piele sănătoasă, îngrijită în mod consecvent.
 
Acum că ai aflat despre longevitatea pielii, următoarea întrebare este cum o poți obține. Deși unele dintre metodele actuale de obținere a longevității pielii pot avea efecte benefice atât asupra feței, cât și asupra corpului – terapia cu infraroșu, crioterapia și suplimentele – există anumite măsuri specifice pentru piele pe care le poți adopta, conform experților…

ÎMBUNĂTĂȚEȘTE-ȚI BARIERA DE PROTECȚIE

Probabil că cele mai importante lucruri sunt consecvența și echilibrul, conform experților, mai mult decât supraîncărcarea pielii cu produse. „Îmbunătățirea longevității pielii înseamnă să îi susții structura și funcționarea la toate nivelurile”, afirmă specialista în cosmetica feței, . „Caută ingrediente care…
  • Protejează – antioxidanții precum vitamina C, niacinamida și acidul ferulic neutralizează radicalii liberi (cauzați de poluare și expunerea la radiații UV și care pot să deterioreze ADN-ul, să cauzeze inflamație și să accelereze îmbătrânirea).
  • Repară – retinoizii, peptidele și factorii de creștere încurajează refacerea colagenului la nivel celular.
  • Consolidează și reglează – AHA, exfolianții delicați și enzimele contribuie la o rată de regenerare celulară sănătoasă și echilibrată.”
Hidratarea este esențială: acidul hialuronic, ceramidele, glicerina și polinucleotidele vor ajuta pielea să rămână netedă și puternică și să își mențină elasticitatea. Și, desigur, SPF – luând în considerare faptul că unele dintre cele mai mari efecte asupra îmbătrânii pielii sunt date de radiațiile UV, SPF-ul ar trebui să fie mereu cea mai importantă măsură de protecție.
 

ODIHNEȘTE-TE

„Longevitatea pielii este holistică și stilul tău de viață influențează direct sănătatea celulară. Somnul este foarte important, deoarece îi permite pielii să se repare și să se detoxifice și este momentul în care producția de colagen atinge un nivel maxim”, continuă Kate. De asemenea, propune-ți să te culci și să te trezești la aceeași oră în fiecare zi, inclusiv în weekend, deoarece au descoperit că perturbarea ritmului circadian poate slăbi bariera de protecție a pielii. Dacă acorzi prioritate somnului bun, de calitate, celulele tale se pot concentra pe reparare, refacerea ADN-ului și regenerarea în ansamblu.
 

HRĂNEȘTE-ȚI PIELEA

„Alimentația noastră poate fi subestimată, în ceea ce privește modul în care ne afectează pielea, așadar trebuie să ne asigurăm că avem o alimentație echilibrată”, afirmă , dermatolog consultant la Clinica Bronte. „Un aport cantitativ adecvat de proteine și mulți antioxidanți, alături de omega-3, precum și evitarea zahărului ori de câte ori este posibil, poate contribui la reducerea inflamației. Vitamina C susține sinteza de colagen. În plus, trebuie să ne gândim și la sănătatea intestinului, deoarece este strâns legată de sănătatea pielii. Alimentele fermentate, precum chefirul și fibrele, care hrănesc microbiomul intestinal, vor fi cu siguranță benefice.”
 

ÎNCEARCĂ ANUMITE INSTRUMENTE ȘI TRATAMENTE

Un aspect important pentru a menține pielea elastică și tânără constă în a te asigura că nivelurile tale de colagen nu se epuizează. Sau, cel puțin, să te asiguri că faci tot ce poți pentru a încetini ritmul de scădere a acestora. Aici intră în scenă instrumentele și tratamentele. „În clinici, tratamentele precum microneedling, terapia cu infraroșu și radiofrecvența pot stimula colagenul și pot repara deteriorările din interior, atunci când sunt realizate în condiții sigure și în mod strategic”, afirmă dr. Nora. „La domiciliu, masajul facial sau gua sha poate susține drenajul limfatic și poate oferi un lifting natural, în timp ce instrumentele pentru terapie la rece, precum rolele refrigerate sau baghetele pentru crioterapie, pot calma umflăturile și zonele inflamate, intensificând totodată microcirculația și îmbunătățind elasticitatea pielii.”
 

ADAUGĂ EXERCIȚII FIZICE

Pe lângă eliberarea de stres oferită de antrenamentele pentru tot corpul (sau orice alte exerciții fizice îți plac), punerea în mișcare a sângelui în întregul corp este minunată pentru circulație și va oxigena fiecare celulă. Îmbunătățirea aportului de nutrienți către piele înseamnă că, inevitabil, aceasta va avea un aspect mai luminos. Un derulat în rândul femeilor de vârstă mijlocie a constatat, de asemenea, faptul că, atât antrenamentul aerobic, cât și cel de rezistență au îmbunătățit expresia genelor, elasticitatea și grosimea pielii, precum și faptul că activitatea fizică regulată a contribuit la reducerea subțierii stratului cornos. Cred că am spus totul!
 

PREGĂTEȘTE-TE PENTRU FORMULE CONCENTRATE PE LONGEVITATE

Prevenție, nu cauză. Proactiv, nu reactiv. Aceasta este esența acestor formule anti-ageing, care „vizează inflamația, producerea de energie și repararea celulelor, fiind concepute pentru a menține pielea în stare optimă”, afirmă dr. Nora.
 
Kate Kerr este de acord: „Așteaptă-te să vezi formule epigenetice, boostere NAD+ și ingrediente care sprijină mitocondriile, menite să îmbunătățească energia pielii și să încetinească îmbătrânirea celulară. Îngrijirea pielii axată pe longevitate este punctul de întâlnire între estetică și biohacking, comparativ cu produsele care pur și simplu hidratează sau exfoliază.”
 
Cu tot mai multe descoperiri și inovații în curs de dezvoltare, ce vizează prelungirea vitalității pielii și îmbunătățirea longevității acesteia, ne aflăm abia la începutul schimbării de perspectivă, de la îmbătrânire la conservare. Urmărește acest spațiu…
Becci Vallis

Becci Vallis

Becci Vallis has been a health and beauty journalist for 17 years and has written for publications including Grazia, Stylist, Cosmopolitan and Red. With a passion for sustainability and how the industry can turn the tide on plastic pollution, when she’s not walking her dog or writing articles you can find her boxing, doing yoga or cooking up a vegetarian feast in the kitchen. Dessert is a daily staple she will never forgo!